Home » Cultură » Frank Herbert, autorul celui mai iubit roman SF. „Frica omoară rațiunea”

Frank Herbert, autorul celui mai iubit roman SF. „Frica omoară rațiunea”

Frank Herbert, autorul celui mai iubit roman SF. „Frica omoară rațiunea”
Dune, cel mai cunoscut roman al lui Frank Herbert. Sursa foto: Collection Christophel © Warner Bros./Legendary/Profimedia
Publicat: 11.02.2023

Frank Herbert (1920 – 1986) a fost unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani de literatură fantastică, autor apreciat de cititori, de critici și cu un mare succes comercial.

Cel mai cunoscut roman al său este Dune (documentarea și redactarea au durat șase ani), apărut în 1965, operă care a câștigat premiul Hugo în 1966 și premiul inaugural Nebula „Pentru cel mai bun roman”, Dune fiind, de altfel, unul dintre cele mai bine vândute și mai îndrăgite romane science-fiction. Până în prezent s-a vândut în peste 20 de milioane de copii și s-a tradus în peste 20 de limbi străine.

Dune descrie o acțiune plasată în viitor, în mijlocul unui imperiu interstelar feudal aflat în expansiune, în care planetele sunt conduse și controlate de familii nobiliare, tratând teme precum supraviețuirea rasei umane, revoluția, involuția și evoluția, ecologia, filozofia, gândirea, religia, politica și puterea.

Romanul Dune a fost respins de 20 de edituri

După succesul înregistrat cu primul său roman Dune, Herbert a mai scris încă cinci continuări: Mântuitorul Dunei, Copiii Dunei, Împăratul – zeu al Dunei, Ereticii Dunei și Canonicatul Dunei. Seria Dune a inspirat mai multe producții de film pentru micul și marele ecran, jocuri pe calculator, cântece și romane intercalate scrise în colaborare cu alți autori. (Înainte de a fi publicat, romanul Dune a fost respins de 20 de edituri, cea care a mizat pe succesul cărții, apreciind talentul scriitoricesc al lui Herbert, fiind Chilton Publishing Company, o editură destul de mică din Philadelphia care-i plătise autorului un avans de 7.500 de dolari.)

O lume se sprijină pe patru lucruri: învăţătura celor înţelepţi, dreptatea celor mari, rugăciunile celor credincioşi şi dârzenia celor bravi. Dar toate astea nu înseamnă nimic fără un conducător care cunoaşte arta guvernării. (Frank Herbert în Dune)

Pentru a cunoaşte bine un lucru trebuie mai întâi să-i cunoşti limitele. Numai după ce vei fi depăşit normele sale de toleranţă îi vei afla adevărata natură. (Frank Herbert în Dune)

Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale. (Frank Herbert în Dune)

Frank Herbert s-a născut în Tacoma, Washington, pe 8 octombrie 1920. După absolvirea liceului, în 1938, a dorit să se angajeze la un ziar local, iar pentru a-și mări șansele a mințit în privința vârstei lui. În timpul Celui De-al Doilea Război Mondial a lucrat ca fotograf pe navă, iar după război a urmat cursurile Universității din Washington. În acea perioadă, Herbert deja manifesta activitate în domeniul literar, vânduse câteva povestiri unor reviste (printre care și redacției Esquire, în 1945).

Frank Herbert a profesat și ca jurnalist

Câțiva ani a profesat ca jurnalist, editor și scriitor la Seattle Star, Oregon Statesman și California Living, inaugurându-și cariera de romancier în 1955, odată cu publicarea cărții The Dragon in the sea (1955), roman cu succes la critică, dar nu și la public.

Între 1969 și 1973, Frank Herbert a fost profesor, lector (în studii generale și interdisciplinare în cadrul Universității din Washington), consultant pe problem sociale și ecologice în Vietnam și Pakistan și director de imagine al show-ului de televiziune The Tillers.

E greu sa trăieşti în prezent, inutil să trăieşti în viitor şi imposibil să trăieşti în trecut! (Frank Herbert în Dune)

Cei mai mulţi oameni nu sunt suficient de puternici încât să găsească libertatea înlăuntrul lor.

Succesul comercial al lui Herbert s-a conturat între anii ’70 și ’80, perioadă în care scriitorul a făcut destui bani astfel încât să-și cumpere o proprietate în Hawaii. Scriitorul își petrecea timpul între vacanțele petrecute acolo și cele din Washington.

Ultima carte scrisă de Frank Herbert

În această perioadă, Herbert a fost destul de prolific în ceea ce privește cărțile sale. În afară de continuarea seriei Dune, printre succesele de autor s-au mai numărat Experimentul Dosadi, The Godmakers, Ciuma alba și romanele scrise în colaborare cu Bill Ransom – Pandora. Incidentul Iisus, Pandora. Efectul Lazăr și Pandora. Factorul înălțare.

Ultima carte scrisă de Herbert a fost Canonicatul Dunei, scriitorul murind la 65 de ani, în 1986, pe 11 februarie, în urma unei embolii pulmonare, după ce suferise o operație de cancer de pancreas.

Cariera de scriitor a lui Frank Herbert cuprinde 30 de cărți și antologii de povestiri, cele mai multe dintre ele devenind bestselleruri. Herbert a fost căsătorit de 3 ori și are trei copii.

Cea mai nouă adaptare Dune pentru marile ecrane, un succes la box office

În 2021, producția cinematografică Dune, cea mai nouă dintre ecranizările primei părți a romanului scris de Frank Herbert (un film în regia lui Denis Villeneuve), s-a aflat pe primul loc în box office, obținând încasări de peste 400 de milioane de dolari, Warner Bros anunțând la acea vreme că filmul va avea o continuare programată în luna octombrie a anului 2023.

Primul film făcut după romanul Dune a fost lansat pe piața cinematografică în 1984 (regia David Lynch) și, în ciuda decorurilor deosebite și a distribuției care l-a inclus și pe starul pop-rock Sting, filmul nu a atras de partea sa recenzii prea flatante.

Să nu mă tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desființării totale. Voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. Și, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior și voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi rămâne doar eu. (Frank Herbert în Dune)

Pentru a cunoaşte bine un lucru trebuie mai întâi să-i cunoşti limitele. Numai după ce vei fi depăşit normele sale de toleranţă, îi vei afla adevărata natură. (Frank Herbert în Dune)

Trăiți cât vă stă în putință mai bine. Viața este un joc ale cărui reguli le învățați avântându-vă în el și jucându-l până în pânzele albe. Altminteri, veți fi luați pe nepregătite, veți fi mereu surprinși de întorsăturile neașteptate. Spectatorii pasivi se văicăresc, plângându-se că norocul îi ocolește întotdeauna. Refuză să vadă că o bună parte a acestui noroc ar putea s-o creeze ei înșiși.(Frank Herbert în Dune)

Surse:

https://www.nytimes.com/1986/02/13/obituaries/frank-herbert-is-dead-at-65-author-of-the-dune-novels.html

https://www.britannica.com/biography/Frank-Herbert

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce se va întâmpla cu oamenii în viitor? Previziuni pentru anul 1 milion

Isaac Asimov, autorul de SF care a influențat „Războiul Stelelor”. „Din păcate, oamenii cred prea puţin în coincidenţe”

Idei parcă scoase din romane științifico-fantastice primesc finanțări uriașe de la NASA

Descoperire fascinantă în domeniul fuziunii, posibilă cu laserul gigantic din „Star Trek”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Deși sunt „dezamăgiți”, britanicii anunță că nu vor riposta la tarifele impuse de SUA
Deși sunt „dezamăgiți”, britanicii anunță că nu vor riposta la tarifele impuse de SUA
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?